Pagina de Autentificare

DGASPC Galati

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, denumită în continuare DGASPC, este instituţia publică cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea Consiliului Judeţean Galaţi, cu scopul de a asigura aplicarea politicilor sociale în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, precum şi altor persoane, grupuri sau comunităţi aflate în nevoie socială, cu rol în administrarea şi acordarea beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale.

DGASPC funcţionează în conformitate cu prevederile legislaţiei române în vigoare, în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului, fiind înfiinţată prin hotărârea Consiliului Judeţean Galaţi nr. 107 din 20.12.2004.

Principiile care stau la baza furnizării serviciilor sociale de către DGASPC sunt următoarele:

a) respectarea drepturilor şi a demnităţii omului;

b) asigurarea autodeterminării şi a intimităţii persoanelor beneficiare;

c) asigurarea dreptului de a alege;

d) abordarea individualizată şi centrarea pe persoane;

e) participarea persoanelor beneficiare;

f) cooperarea şi parteneriatul;

g) recunoaşterea valorii fiecărei persoane;

h) abordarea comprehensivă, globală şi integrată;

i) orientarea pe rezultate;

j) îmbunătăţirea continuă a calităţii;

k) combaterea abuzului asupra persoanelor beneficiare, în cadrul instituţiilor.

DGASPC Galati

Activitatea DGASPC se finanţează din:

a) bugetul local al judeţului Galaţi;

b) bugetul de stat;

c) donaţii, sponsorizări şi alte forme private de contribuţii băneşti, permise de lege;

d) sume alocate din Fondul special de solidaritate socială pentru persoane cu handicap;

e) programe de interes naţional pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului, din fonduri alocate de la bugetul de stat cu aceasta destinaţie, din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, precum şi din alte surse, în condiţiile legii;

f) programe de interes naţional pentru protecţia adulţilor cu handicap.

Patrimoniul DGASPC este format  din bunurile imobile şi mobile.

Sediul: Brăilei, nr.138B, Galați, 800366 (fostul sediu al spitalului de copii, în spate la “Arcada”)

Telefon centrală DGASPC:           0236 / 311086                      Program:    Luni – Joi 8:00 -16:00

0236 / 478087                                        Vineri – 8:00 – 14:00

0236 / 478312

0236 / 467600

Fax:       0236 / 479476                                                     email:   [email protected]

Comisia de expertiză persoane adulte cu handicap

Sediul: Str.Brăilei, Nr.138B

Telefon: 0236/478312, 0236/478087, e-mail: [email protected]
Comisia pentru protecția copilului

Sediul: Str. Brăilei, Nr.138B

Telefon: 0236/478087, 0236/311086, e-mail: [email protected]

Program audiente director general: Miercuri orele14:00, înscrierile se fac la secretariatul conducerii.

Categorie

Serviciu

Județ

Calendar

Adaugă recenzie

Lasă un răspuns

Locație verificată
DESCHIS

Orar

  • Luni 08:00 - 16:00
  • Marți 08:00 - 16:00
  • Miercuri 08:00 - 16:00
  • Joi 08:00 - 16:00
  • Vineri 08:00 - 14:00
  • SâmbătăÎnchis
  • DuminicăÎnchis
Fii Pregatit

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi

Trimite mesaj furnizorului

    Metoda preferata de contact