DGASPC Bucuresti sector 1
Asistenţa socială, ca și componentă importantă a protecţiei sociale, reprezintă un ansamblu de instituţii, programe. Măsuri, activităţi, servicii specializate de protecţie a persoanelor, grupurilor, comunităţilor aflate temporar în dificultate. Care din motive de natură socială, biologică, psihologică sau economică, nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace și eforturi proprii un mod decent de viaţă.
Indiferent de nivelul de dezvoltare al unei societăţi, asistenţa socială, va fi utilă ca măsură de protecţie pentru persoanele vulnerabile/ defavorizate.
Direcţia Generală de Asistenţa Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 funcţionează ca instituţie publică de interes local, cu personalitate juridică. In subordinea Consiliului Local al Sectorului 1 al municipiului Bucureşti ce are rolul de a identifica şi de a soluţiona problemele sociale. Ale comunităţii din domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilității. Precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie, prin servicii specializate pentru categoriile de persoane defavorizate.
Misiunea instituţiei este de a asigura persoanelor domiciliate pe raza Sectorului 1 un sistem de asistenţă socială care să răspundă nevoilor identificate şi să ofere o securitate socială universală şi cuprinzătoare.
Îngrijire. Respect. Implicare.
Istoricii spun că trecutul este ușa viitorului. Și noi credem asta, mai ales când este vorba despre valorile umane care nu pot fi șterse sau estompate de trecerea timpului. De mai bine de un veac, reușim să-i ocrotim pe semenii noștri aflați în situații dificile. Cu același curaj, cu același respect, cu dăruire nemărginită.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.