MedLife – Hyperclinica Craiova
Crearea conceptului de Hyperclinică a fost angajamentul Sistemului Medical MedLife de a oferi soluții medicale integrate. La cele mai înalte standarde de calitate ale actului medical, cu acoperire națională.
Inaugurarea în Craiova, în anul 2016, a unei astfel de unități a reprezentat pentru regiunea Oltenia confirmarea acestui angajament. Aducând în sprijinul pacienților expertiza unei echipe medicale de top, investigații complexe și dotări tehnice avansate.
Abordarea multidisciplinară a cazurilor majore are o deosebită importanță în stabilirea celor mai bune planuri de investigații și soluții de tratament.
Hyperclinica funcţionează de luni până vineri în intervalul orar 8:00-20:30, iar sâmbăta în intervalul orar 08:00-14:00.
Ambulatoriu integrat pentru specialitatea Oncologie – pacienții asigurați beneficiază de consultații în baza biletului de trimitere eliberat de medicul de familie sau de alt medic specialist. În ambulatoriu, medicul curant stabilește investigații paraclinice necesare. Inclusiv cele de înaltă performanță, și recomandă consulturile interdisciplinare în comisiile oncologice.
Centrul de Medicină Fizică și Reabilitare Medicală – pacienții care se adresează departamentului beneficiază de expertiza echipei medicale. Formată din medici, asistenți specializați și kinetoterapeuți și de un plan de tratament complet, personalizat. Se asigură programe de kinetoterapie, locomotorie și respiratorie, cure de fizioterapie cu monitorizare permanentă și evaluare a progresului.
Metode și investigații de tratament ultra-performante:
Platforma QUARK PFT – sistem pentru explorări funcționale complexe ale aparatului respirator (Spirometrie, Bodypletismografie, DLCO).
Vivatmo Pro – echipament pentru determinarea Fracțiunii Oxidului de Azot din aerul expirat. Cu rol deosebit de important în diagnosticarea Astmului alergic, mai ales pentru copii.
DEXA – Testare osteodensitometrie – investigație esențială în diagnosticarea și monitorizarea Osteoporozei.
CellOxy – sistem pentru recuperare respiratorie dezvoltat pe baza studiilor laureate cu premiul Nobel pentru Medicină. In anul 2019, despre efectele benefice ale hipoxia intermitente la nivelul celulelor organismului.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.